Într-o cană mai degrabă ordinară, plutesc migrenele zilei ce tocmai s-a dus. Mâinile miros a săpun, degetele a tastatură, picioarele a picioare. Fumul de țigară, dens și tândguitor, valsează plictisitor în jur. Fumezi cu calm, țigară după țigară, dintre cele mai fine – tutungeria Astor Piazzola, clasa-ntâi. Afară,cîinii latră haotic, orbiți de cea mai rece noapte de vară a secolului acesta. În surdină, ceva mai puțin strident, muzică de bumbac sută la sută, neagră și dulce lălăială.
Ora târzie, cafeaua rece și amară compun tabloul suprarealist al momentului. O contradicție utilă atunci când timpul se măsoară în țigări iar cancerul în ore.
Vergassola, obsesie recentă, un nume de fotbalist cu veleități artistice. Pictură aș zice, violoncel... posibil. Un pictor violoncelist din Piacenza... nu sună chiar atât de rău. Sau din Siena...
Obsesii minut cu minut, sau fotbal minut cu minut, iată o alegere dificilă.
Cum să nu simți povara celui ce pare a le putea face pe toate. Dezvoltarea unui context în care cele mai antonimice cuvinte se contopesc sub același înțeles nefast. Tot nimic, un tot de nimic, totul e nimic, nimic nu e totul. Nimic este totul atunci când vrei tot dar nu poți face nimic. Și din nimic s-a iscat totul, ca la final să nu te alegi nu nimic. Totul din nimic și nimic pentru toată lumea, iată deviza noastră politică, prieteni. Cetățeni. Compatrioți. Iubiți muritori. Vajnici creduli.
Sinugicași, nu mai lăsați bilete la plecarea în neant, ăsta e neamul blatiștilor ingenui. Impozitați-vă de unii singuri s-avem și ceva bani imaculați în subteranul economic. Globalizare-i doar aici și nici aici nu va mai fi pentru mult timp de-acum încolo, e plin de tabere ilegale pe lumea cealalată, lăutari, lături și oameni sinceri, căci ce graniță e mai lense de trecut decât cea către veșnicie, nu-ți trebuie bagaje, bani, documente, curaj ci doar o clipă de rătăcire, o fracțiune de secundă. Atât și nimic mai mult. O lamă de ras și o incizie corectă. Sau un elan suficient pentru un salt de manual peste balustradă. Și asfalt de calitate. Dur, rezistent, turnat recent.
Noi vrem o lege, urgent. Închiderea tuturor magazinelor de vise... a școlilor de vise, a instituțiilor de vise, a televiziunilor de vise, a spitalelor de vise, garajelor de vise, barurilor de vise, bibliotecilor de vise, expozițiilor de vise... La dracu’, cine nu visează să-și ia somnifere. Atât. Restul e realitate contondentă. Căci cine-a zis cine n-are vise să-și cumpere, e un căcănar.
Un bodegar împingea un căruț. Și-n căruț avea o butelie. A plecat din Flămânzi și-a împins și-a împins... și-a tot împins, fără să știe încontro. Până a ajuns în Miami. Aborigenii l-au primit cu veselie așa că el le-a promis încă una de-ndată. Și se întoarse, făcu rost de altă butelie și o porni la drum. Și-mpinse, și-mpinse cam toată rezerva națională de butelii și când nu mai avu ce căra se întoarse mulțumit cu un sac de bani. Se-apucă și făcu nuntă... când își aminti că era deja căsătorit fu prea târziu. Și-au trăit fericiți în menaj în trei până la ...
Și, ca-n fiecare seară, înainte de culcare, bunica-președinte, rânjind, termină de istorisit povestea nepoților și copiilor lui, care se cundunfară într-un somn lung și tenebros, secole de-acum încolo. Amin.
Mihai Panait
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu